Close

March 14, 2021

Idei de impletituri pentru par

În lumea frumuseții, noi tendințe se nasc zilnic – fiind de-a dreptul imposibil să menții pasul cu toate coafurile, în trend, care apar. Cert este faptul că împletiturile vor fi mereu la modă, fiind și unul dintre primele moduri care au apărut de a-ți coafa părul. Femeilor le place să experimenteze cu părul lor, iar când vine vorba de împletituri, putem spune că posibilitățile sunt infinite. Romantice și feminine sau dezordonate și voluminoase, împletiturile reprezintă o coafură ideală indiferent de ce tip de personalitate și preferințe ai.

 

Impletituri inedite in functie de lungimea parului

Împletiturile sunt potrivite pentru fiecare tunsoare în parte, fie că ai părul scurt, mediu sau lung și există numeroase posibilități pentru tine. Pentru a-ți scoate toate trăsăturile în evidență poți opta pentru împletituri care te avantajează în funcție de lungimea părui tău.

Idei de impletituri pentru parul lung

Este evident că părul lung este cel mai versatil și poate fi coafat în numeroase forme, însă una dintre împletiturile care va fi mereu o opțiune ideală este împletitura spicurile unei zeițe, o împletitură rafinată, potrivită pentru timpul zilei, care dă părului lung un volum frumos. Împletitura sirenă este o altă opțiune potrivită, iar dacă ai vrea să adaugi un aer mai rafinat coafurii poți opta pentru perle și clame de păr.

 

Impletituri pentru parul mediu

Părul mediu poate fi coafat în multe feluri, iar când vine vorba de împletituri o variantă potrivită ar fi împletitura cascadă, care adaugă o continuitate delicată părului. Și împletitura spic, care este caracterizată prin simplitatea ei, este o opțiune ideală pentru părul mediu, iar dacă ai vrea să adaugi un aer sofisticat coafurii, ai putea accesoriza cu o panglică cu fundă la capăt. 

Impletituri pentru parul scurt/bob

Chiar dacă ai crede că părul scurt nu are multe posibilități când vine vorba de împletit, adevărul este contrariul. Există multe posibilități de coafuri, dar împletiturile care avantajează cel mai bine părul scurt sunt coronițele împletite, codițele subțiri împletite – împletituri care sunt cât mai apropiate de scalp oferă un look mai atrăgător, dar există și alte numeroase împletituri pentru părul scurt, care nu necesită o îndemânare foarte mare și pot fi realizate în câteva minute.

 

 Idei de impletituri pentru toate tipurile de par

Împletiturile clasice vor rămâne mereu în inimile tuturor – fiind și cele mai folosite și îndrăgite. Indiferent de ce preferințe ai, dacă ai vrea să optezi pentru un look sălbatic și voluminos sau unul elegant și rafinat, există o împletitură ideală pentru tine care te va avantaja din toate punctele de vedere. Partea bună este că sunt extrem de ușor de realizat și majoritatea sunt gata în doar câteva minute.

Impletitura spic de grau

Împletitura spic este iconică – chiar dacă există de foarte multă vreme, împletitura nu s-a demodat niciodată și a rămas printre preferatele tuturor. Coafura emană un aer sofisticat și oferă un volum frumos părului Poate fi accesorizată după preferințe și nici nu este greu de realizat.

Dacă dorești să încerci și tu coafura, ia trei secțiuni egale din partea de sus a capului. Secretul pentru o împletitură spic elegantă constă în împărțirea corectă a secțiunilor, chiar de la început. La fel ca la împletitura clasică, ia o suviță laterală și trece-o peste suvița din mijloc, apoi mut-o pe cea din dreapta către centru. Acum toate cele trei suvițe trebuie să fie într-o mână și nu seaparat. 

Continuă, adăugând din fiecare parte o suviță spre mijloc, până când obții o porțiune de împletitură lungă de trei degete. În continuare continuă împletirea, dar începe să adaugi câte o suviță de păr din fiecare parte suvițelor existente deja. 

 

 

Pentru o împletire cât mai îngrijită este indicat să netezești periodic suvițele pentru a nu se încurca între ele și, totodată, să ai grijă să iei suvițe egale din fiecare parte. Continuă să împletești până în zona cefei și când ajungi în zona cefei și tot părul îți este strâns în împletitură, ai două opțiuni în funcție de preferințele tale. Fie strângi părul într-o coadă, fie continui cu împletirea părului rămas într-o împletitură clasică. 

Impletituri tip fundita

Împletiturile de tip fundiță  sunt o modalitate foarte simpatică de a crea un accesoriu din părul tău! Deși par greu de realizat, cu puțină practică cu siguranță o să reușești să stăpânești tehnica și să poți experimenta cu ușurință diferitele stiluri de fundițe.

Modelul tip coada de peste

Împletitura coadă de pește va fi mereu una dintre preferatele tuturor, fiind o împletitură simplă care nu necesită mult efort. Pentru a realiza această coafură, prinde-ți părul într-o coadă de cal și separă-l în două părți egale. Este indicat să folosești un elastic transparent pentru a nu se vedea urât la finalul împletiturii. 

Apoi, separă o secțiune de jumătate de centimetru de păr de exteriorul cozii de cal din partea stângă și mut-o spre partea dreaptă, trecând peste aceasta pentru a uni suvița cu partea stângă, din nou. Șuvita trebuie să o miști ușor, fără să o răsucești, pentru un aspect cât mai clean și elegant. În continuare, alege o nouă suviță subțire din partea opusă și repetă pașii. Când ai terminat de împletit, fixează capetele cu un al doilea elastic transparent și poartă cu încredere una dintre împletiturile care nu se va demonda niciodată.

Impletitura sirena

Împletitura sirenă este una dintre cele mai apreciate coafuri în ultimul timp, fiind caracterizată prin simplitatea în sine. Această coafură este ideală pentru persoanele cu păr bogat, fiindcă oferă un volum frumos părului. Accesorizată cu perle sau flori, împletitura de sirenă poate să își schimbe radical aspectul și să capete o eleganță mai mare.

 

 

Coafura este mai simplu de realizat decât crezi. Ia o secțiune de păr din partea frontală și prinde-o într-o coadă de cal. Pentru a-i adauga volum și textură este recomandat să ciupești puțin părul strâns pentru a nu fi lipit de cap.  Împletește coada de cal în modul clasic și când ajungi jos fixeaz-o cu un elastic transparent. În continuare, pe rând, ia câte o secțiune de păr din față și răsucește. Când ajungi lângă împletitura clasică inițială, trece prin baza împletiturii șuvița răsucită. Nu este nevoe să fixezi cu elastic transparent după. În continuare, alege o suviță din partea opusă și repetă pașii.  La final, fixează capetele cu un elastic transparent, iar pentru a adăuga textură, volum și un look mai dinamic puteți să ciupiți părul din împletitură rezultând și într-un aspect mai dezordonat. 

Aranjarea parului tip cascada

Unul dintre cele mai elegante și feminine stiluri de împletituri este împletitura cascadă, o formă modificată a împletiturii franceze. După ce reușești să stăpânești tehnica împletiturii, poți încerca diferite modele.

Împletitura cascadă este foarte ușor de realizat, fă-ți o cărare pe orice parte dorești și apucă trei suvițe din zona bretonului, dar dacă vrei să adaugi mai mult volum și textură poți ondula puțin părul înainte. Împletește-ți clasic părul, iar de fiecare dată când ajungi să împletești partea de sus, adaugă în împletitură o suviță mică de păr. Șuvița din față trebuie să rămână tot timpul liberă, iar prin această modalitate se creează efectul de cascadă. Fixează coafura cu ajutorul unor agrafe apropiate de culoarea ta de păr, astfel încât să nu se observe. Cu puțină practică îți va ieși perfect și, cu siguranță îți va schimba întreg look-ul.

Impletitura simpla, sub forma de coronita

Împletitura coroniță este una dintre cele mai feminine și elegante coafuri și chiar dacă pare complicată, este foarte ușor de realizat.  

Pentru a crea această coafură, în primul rând, separă părul în două secțiuni – recomandat este să îți prinzi cu un elastic secțiunea de păr cu care lucrezi, pentru nu se amesteca cu cealaltă. Ia o secțiune de păr, de la ceafă, și împarte-o în trei fire. Fă o împletitură olandeză sau o împletitură spic și împletește fiecare șuviță una sub cealaltă și nu una peste cealaltă. Împletește în jurul părții laterale a capului, ținând împletitura destul de strânsă pentru a crea o coroană cât mai strânsă.  

 

 

Când ajungi la capăt, fixează coada cu un elastic transparent.  Apoi, ia cealaltă secțiune de păr și începe să împletești, dar de data asta din partea de sus a capului – nu de la ceafă, ca la celalaltă secțiune– și continuă să împletești exact la fel ca înainte. Pentru a crea coronița, trage ambele împletituri deasupra capului și securizează totul cu agrafe. Poți opta și pentru perle pentru un look mai elegant.

Impletitura olandeza

Împletitura olandeză este una dintre cele mai îndrăgite coafuri în ultimul timp – dar merită în totalitate. Este și una dintre cele mai versatile, iar, odată ce stăpânești tehnica poți experimenta și alte opțiuni. Cu accesoriile potrivite împletitura olandeză cu siguranță poate întoarce priviri, poți adăuga clame, agrafe sau fundițe.

 

 

Împletitura este foarte ușor de realizat, prima dată ia o secțiune din partea frontală a părului și împarte-o în 3 suvițe egale. Pentru a începe împletitura, trece șuvița dreaptă sub șuvița din mijloc, apoi șuvița stângă sub șuvița nouă din mijloc. Este foarte important să împletești aceste două suvițe sub și nu peste, ca într-o împletitură spic. În continuare, urmează aceeași pași, dar adaugă din exterior câte o secțiune subțire de păr în împletitură. Continuă până când împletitura va ajunge la ceafă, iar de acolo finalizează cu o împletitură clasică. Fixează tot cu un elastic transparent sau, dacă ai vrea să adaugi un efect în plus, adaugă o panglică cu fundă la final. 

Cocul impletit

Cocul împletit este una dintre împletiturile preferate ale femeilor datorită senzualității și feminității pe care o emană. Cocul împletit este ideal pentru evenimentele formale și adaugă, cu siguranță un rafinament aparte de fiecare dată. Totodată, cocul împletit este una dintre cele mai ușor de realizat coafuri – ai nevoie de un elastic, un burete de păr și câteva agrafe.

 

 

Pentru început, fă o coadă de cal, iar după, aplică buretele de păr pe ea. Împraștie părul pe burete cum ai face de obicei, fără să fie buretele vizibil, dar lasă 3 subițe pe care le vei împleti în jurul cocului. Împletește în stil clasic, iar la final fixează cu o agrafă.

 

Tips & tricks de impletire a parului in functie de ocazie

Împletiturile sunt printre cele mai folosite coafuri la ocazii – indiferent de tipul evenimentului, mereu va fi împletitură care se va potrivi cu tematica. Fie că vrei să mergi la un picnic, la o petrecere sau la o conferință, există numeroase opțiuni din care poți alege.

Recomandari de impletituri usor de facut pentru seara

Lista împletiturilor pe care le poți purta seara este infinită! Pentru o cină romantică ai putea încerca împletitura coroniță care nu reușește să dea greș niciodată, dând oricărei persoane un plus de rafinament. O altă variantă ar fi împletitura laterală coadă de pește, care accesorizată cu niște clame sau o fundă de catifea, poate avea un efect impresionant. 

 

Idei de impletituri simple pentru zi

Cele mai bune opțiuni de împletituri pe timpul zilei sunt cele mai simple, poți opta pentru o împletitură spic, coadă de pește sau chiar cascadă. Aceste împletituri sunt caracterizate chiar prin simplitatea, senzualitatea și rafinamentul lor și vor fi mereu o alegere ideală. 

Impletituri pentru nunta

Cu siguranță, prima coafură care îți vine în minte când te gândești la evenimente formale este cocul. Pentru un aspect clasic, poți opta pentru un coc împletit – fiind mereu una dintre cele mai potrivite opțiuni. Împletitura sirenă este o coafură ideală pentru un eveniment special, fiindcă îți oferă multe posibilități de stilizare. Dacă tragi puțin părul din împletitură poți crea un look voluminos și de efect, iar dacă adaugi și niște accesorii cu siguranță îi vei da gata pe toți. 

Idei de impletituri in functie de tipul de par

Par rar, fin si subtire

Dacă ai un păr rar și subțire efectul pe care ți l-ai dori ar fi camuflarea zonelor în care se poate observa evident acest lucru. O împletitură ideală este împletitura coroniță, care respectă toate criteriile menționate anterior. Poți încerca și o variantă de împletitură coadă de pește, dar asigură-te că tragi puțin de păr după ce finalizezi coafura, pentu a adăuga mai mult volum look-ului. Împletitura cascadă este mereu o opțiune bună pentru orice, fiind una dintre cele mai ușoare metode de a adăuga mai multă continutitate părului tău. 

Par des, cu firul gros

Împletitura spic este una dintre cele mai avantajoase coafuri pentru părul des, cu fir gros. Împletitura oferea și înainte un volum frumos și dinamic părului, însă combinată cu părul des, voluminos este mult mai de efect. Împletitura sirenă este una dintre cele mai bune alegeri pentru părul des, fiindcă rezulatul obținut va fi o coafură voluminoasă, elegantă și texturată, pe care o poți accesoriza pentru un plus de rafinament. Încă o variantă pentru părul des și gros ar fi împletitura laterală coadă de pește care, prin simplitatea ei reușește să impresioneze cu fiecare ocazie.

Par drept

Părul drept nu se va limita niciodată la posibilități când vine vorba de împletituri. Fie că e vorba de împletitura coroniță, cascadă sau spic sau cocuri împletite, părul drept mereu va arăta bine. Se potrivește și pentru coafurile elegante și clasice și, de asemenea arată bine și pe coafurile îndrăznețe și voluminoase – dacă vrei să îi oferi mai mult volum unei împletituri, trage de suvițe.

Par ondulat/cret

Părul creț pare fi dificil de coafat, însă există numeroase posibilități foarte ușor de realizat și de efect. Împletitura sirenă, mereu gata să ofere un plus de volum, este una dintre opțiuni când vine vorba de părul creț. Dacă ai părul ondulat trebuie să încerci o împletitură cascadă, este ideală pentru acest tip de păr. Împletitura cascadă dă cel mai frumos efect de continuitate și dinamism și este gata mereu să schimbe radical look-ul unei peroane. 

 

Modele de impletituri potrivite in functie de culoarea parului

Indiferent de culoarea părului tău, dacă o împletitură îți atrage atenția – încearc-o.  Culoarea pe care o ai la păr nu reprezintă un impas absolut deloc în alegerea împletiturii dorite, însă poți să optezi și pentru coafuri care îți scot în evidență și mai mult culoarea părului, fiind până la urmă tot în avantajul tău. Află mai multe aici despre serviciile Man!fest de vopsit păr.

Impletituri pentru parul blond

Împletitura spic

 

Împletitura oladeză

 

Împletitură coroniță

 

Impletituri pentru parul negru/saten

 

 

Coc împletit

 

Impletituri potrivite parului roscat

 

Împletitura coronită

 

Împletitură sirenă

 

Împletitură spic

 

Sugestii inedite de impletituri pentru copii

Copii nu au multă răbdare când vine vorba de coafarea părului, astfel una dintre cele mai bune opțiuni este împletitura laterală coadă de pește.

 

Este realizată în câteva minute și, pentru un efect mai special poți adauga și o fundiță la capăt. O altă variantă ar fi împletitura coroniță fiindcă ar face orice fetiță să se simtă ca o adevărată prințesă, făcând tot proceul coafării mult mai ușor. 

 

Surse foto: Pinterest & Stylinguri realizate în Salon Man!fest